JUDECATA

 Lumea, intotdeauna iti gaseste un motiv pentru a te judeca.Felul cum arati, felul cum te imbraci, felul cum te comporti. AVEM NEVOIE DE MAI MULTA COMPASIUNE, DE MAI PUTINA JUDECATA, , DE MAI MULTA DRAGOSTE, MAI MULTA EMPATIE SI IN ACELSI TIMP MAI PUTINA INCREDERE.. Cand vedem pe cineva, vedem doar locul unde se afla acum(omul in general), si nu cine a fost, sau a vedea ce au avut sau au in continuare, si mai important cine sau ce ar putea fi in viitorul apropiat..Facem asta tutoror oamenilor din jurul nostru limitandu-le potentialul. Daca o persoana simte, ca vrea sa iti vorbeasca nu o respinge.Nu ai nicio idee , cum ar puteai sa ii afecteze acest lucru.Ofera mai multe lucruri, din suflet, iar asta nu ma refer neaparat material, doar sa ii oferi un zambet, o imbratisare atunci cand simte nevoie.Asculta povestea din spate, fara sa judeci la inceput, si trage concluzie, iar acest lucru va face din tine un sprijin pentru cei din jurul tau.Imi amintesc, inainte de a pleca in afara, pentru a munci cinstit, eram judecata de lucruri pentru care nu ma priveau. Nu mi-a placut niciodata sa fiu judecata pe nedrept, pentru ca, constientizam ca la un moment dat o sa fiu judecata la momentul potrivit doar de UNUL SINGUR. Iar cand spun de UNUL SINGUR nu ma refer la om, ci insusi la DUMNEZEU. Adevarul este ca nu putem ajuta pe nimeni judecandu-i sau aratand cu degetul greselile lor, dar putem sa ii ajutam  judecandu-ne pe noi insine si lucrand la propria persoana.

1.IA-TI TIMP SA TE GANDESTI. Este firesc , in momentul cand vezi o persoana care ar dori sa te muste, si iti pare un om amenintator, doar ca te simti amenintat, IA-TI TIMP  PENTRU A TE GANDI, iniante de a riposta daca esti in pericol si care sunt posibilele motive ale comportamentului acelei persoane.

2.GANDESTE DE A VORBI INAINTE. Acest lucru, este valabil doar atunci cand ne grabim sa judecam pe cel de langa noi, nu te grabi sa strigi in gura mare SENTINTA. VORBELE SPUSE NU LE PUTEM RECUPERA, , de aceea TACEREA ESTE DE AUR.

3.NU LUA LUCRURILE PERSONAL SI PORNESTI DE LA PERMISA INTENTIILOR BUNE.De multe ori te gandesti ca nu toata lumea este in acea gandire ca tine , atunci simti caci este impotriva ta .Insa mai degraba, in spatele acelei persoane se afla o durere sau o povetste de viata dura.

4.GANDESTE PARTEA POZITIVA.Este imposibil sa nu gasim intotdeauna ceva bun la cei din jurul nostru. Fiecare om are si calitati si defecte, insa INDENTIFICAREA CALITATILOR sale, ne fac mai putin vulnerabili in fata ispitei de a judeca sau critica.

5.GANDESTE-TE LA ASEMANARI.Atunci cand ai tendinta sa judeci pe cineva, gandeste-te ca el sau respectiv ea, are o familie, vrea sa fie fericit ca si tine, nu vrea sa sufere, are defecte ca si tine, face greseli ca si tine.acum gandeste-te dupa o astfel de analiza mai vrei sa il judeci pe cel de langa tine? Simti nevoia de a mai critica fara un consimtamant? 

6.FII DESCHIS.Suntem diferiti, si gandim diferit.Daca cineva alege un alt drum in viata, o alta varianta, nu cea pe care te-ai fi asteptat la optiunea ta, asta nu ar insemna ca ai un motiv pentru a judeca pe cel de langa tine. 

Bullyingul atat in scoli, cat si in societatea omeneasca

Nascuta pe 14 august 1996, intr-un spital maternal din Ploiesti, un bebelus care nu se stia daca traieste mult, din cauza ca m-am nascut  prematur, incubata vreo doua trei luni de zile.....ma nascusem cu un rahitism.Rahitismul era o boala , nu cresteai, un fel de handicap (puteam sa spun ,ca aratam ca un om handicapat, , aveam nevoie de sprijin de mers, nevoie de un om specializat pentru copii cu dizabilitati).Eroul meu de viata , sprijinul meu a fost mama. Isi vindea cele mai scumpe rochii, acele mileuri crosetate de mana , pentru a imi lua medicamente , pentru vaccinuri specializate. La gradinita, nu am fost primita din cauza handicapului, nu am fost acceptata, puteam sa spun caci eram mai la mica ca o paupusa de jucarie.....La 8 ani am intrat in clasa a 1-A . Era un inceput foarte greu, pentru ca in timp am fost foarte marginalizata.eram numita  saraca , si asa zisa proasta cu ghilimele de rigoare, pentru ca, desi nu tineam minte doua fraze , nu stiam sa leg doua cuvinte, dar nici cum ma numesc eu cu adevarat!Aveam o invatatoare pe doamna C. , o invatatoare care imi strica de fiecare data imaginea.Ma scotea in fata clasei, ca sa arate la colegi uniforma mea mai cusuta , mai rupta; imi despletea parul sa arate la colegii mei de clasa ce par am, ma punea in fata  tablei cu spatele intors la copii, punandu-i sa ma jigneasca ........mama , nu tot timpul isi permitea sa imi puna pachet de scoala, pentru ca nu avea , si incepusem sa mananc din resturile sandwichurilor ale colegilor! Mi-a placut foarte tare sa invat, cu mintea asta a mea cum era mai greoaie , dar nu imi  luam notele pe masura mea.....imi doream cu tot dinadinsul sa iau un premiu, dar...daca nu avem curaj din partea invatatoarei, ba dimpotriva , batjocora....nu , dupa mult timp, am fost mutata intr-o alta clasa vizavi.....o invatatoare mult mai intelegatoare, colegi mult mai buni, iar perseveritatea mea de a invata, incepea sa creasca de la zi la zi, iar anul scolar se termina cu premiul 1 sau doi....a fost o bucurie imensa pentru mine, si pentru parinti in mod special. Și asa , am continuat pana in clasa a 10. Afland ca mama mea este bolnava, de cancer hepatic, m am hotarat sa ma angajez la o croitorie. Nu mi-a fost rusine sa muncesc, cu toate ca salariul era asa cum nu credeam, prea putin, dar ma multumeam.....eram fericita ca faceam ceva pentru familia mea....nevoia m-a impins.Mama , a vazut ca imi doream mai multe studii, asa ca, in luna lui iulie imi depune un dosar la liceul studiat pentru a-mi continua studiile! La o scoala de seral.De la serviciu, ma duceam la scoala, dupa care imi continuam treburile casei, eram ajutorul mamei la orice moment , ora sau o durata a timpului.......Iar viata , de atunci mi a dat ata palme cat si intorsaturi , cai, si drumuri pe care sa le aleg ca sa fie bine atat pentru mine, cat si pentru fratii mei.....Acum, sunt un om in toata firea, sanatos, in plina putere , cu doua maini, doua picioare, capabila de atinge succesul in cele mai inalte culmi, dar si acestea  la momentul lor. Nu am crezut niciodata, ca din acel copil handicapat, sa devin un om pe picioarele mele, sa-mi castig existenta, si luptand  cu propriile forte, sa ma ridic asupra tuturor obstacole.Acest lucru dat fiind in primul rand lui Dumnezeu dar, si a mamei, acelei eroine care vinde tot ce facea cu manuta ei, numai, ca, copilul ei sa se faca bine, sa devina in timp un om in toata firea, o femeie puternica, un sprijin la nevoie , un exemplu, probabil mai bun sau mai putin pentru altii, cu toate ca nu mi-a pasat de parerea unora si altora.Acum nu pot spune ca nu am, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca este, caci ma ajuta si m-a ajutat in foarte multe lucruri. Am invatat, sa ma multumesc cu mult-putin, iar din acela sa dau si celui de langa mine din suflet.In concluzie, un nivel de viata foarte ridicat , asigurat prin venituri foarte mari, nu inseamna o calitate mai buna a vietii, dar un nivel scazut, saracia, privarea de cele necesare unei vieti indestulate la nivelul mediu inseamna cu siguranta frustrarea de o viata mai buna, calitativ corespunzatoare!

Copilaria

Nu pot să mint și să spun că totul a fost roz și că nu am beneficiat, ca mulți alți copii din “epoca de aur”, de corecții fizice și mi le amintesc mai ales citind articole despre gimnastele noastre, și nu numai, care erau bătute crunt pentru a face performanță. Dar sunt lucruri, oameni, povești care compensează și care m-au făcut să depășesc de mult timp acele momente.

Se pare însă că avem un adevăr absolut, și anume acela că nu uitam niciodată că am fost bătuți sau agresați, pentru că poate urmele de pe corp se șterg, dar urmele din suflet niciodată.

Copilăria, pentru orice copil, ar trebui să însemne veselie, bucurie, natură, armonie, iubire, enorm de multă iubire, mișcare, prietenie, începuturi, curiozități, animozități, educație, descoperiri…

Pentru mine, copilăria a însemnat mult mai mult de atât. Nu am fost un copil privilegiat, nici răsfățat, cu toate ca erau zile cand nu aveam colțunul de pâine pe masa. Dar, cel puțin la momentul acela, nu simțeam că-mi lipsește ceva.

Știu ce înseamnă să mergi prin viscol și zăpezi înalte la minus 20 de grade la școală, știu ce înseamnă să înveți și să scrii temele la lumânare, știu cum e să stai nopțile să citești cărțile care-ți plac, știu cum e să te trezești în fiecare dimineață la ora 6.00 să te duci la școală și să te întorci seara, știu ce înseamnă să stai pe calorifer să te încălzești și să mănânci un colț de pâine și să bei un ceai, știu cum e să stai la cozi, cum e să primești rație lunară, cum e să ai televizor alb-negru, știu cum e să te pregătești zilnic pentru “Cântarea României” și să-ți schimbi repede uniforma școlara în costum popular, știu cum e să aștepți cu nerăbdare Sărbatorile cu micile lor bucurii…

Copilăria, pentru mine, mai înseamnă vacanțe la bunici la Iași, tabere școlare, cărți citite pe ascuns, peripeții, experiențe, prieteni în toată țara, aventuri amuzante, descoperirea pasiunii pentru sport, părinți cresc și se educă copiii într-o societate care nu-ți oferea multe opțiuni , dar iubitori și buni, dulceață și șerbet.

 o învățătoare care scotea la suprafață rebela din mine, până în clasa a treia, și o învățătoare care m-a făcut să iubesc să învăț în clasa a patra și cu ajutorul căreia am luat primul meu premiu intâi.

Cred că expresia “cei șapte ani de acasă” nu se limitează la șapte. De fapt, sunt mai mulți și sunt doar începutul dezvoltării noastre, accesul la din ce în ce mai multe informații, oameni, situații. Copilăria e un capitol menit să fie cât mai frumos, să stârnească imaginația, creativitatea, să stimuleze învățarea și cunoașterea, să determine copilul să-și dorească să se cunoască mai bine si să-i iubească și să-i respecte pe cei din jur.

Am trăit atât de intens copilăria încât nu am încetat niciodată să uit cum este sau să-mi doresc să rămân copil, mai ales de când am și rol de "mamă" pentru fratiorii mei. Și am ajuns la 24 de ani , si simt că putem fi fericiți dacă luăm din tot și din toate ceea ce ne îmbogățește, ce ne place, ce ne face să ne simțim bine și ne aduce valoare, ca oameni.

Asta nu înseamnă că nu vom avea și experiențe neplăcute, tragedii sau evenimente nedorite, dar vom putea trece altfel prin ele conștientizând că viața nu e decât un carusel în care urci și cobori și din care, la un moment dat, trebuie să te dai jos și să faci loc altcuiva.

Devine iar prietenie

In Germania revenind, am cunoscut o fata! La început mi s-a parut cam aprigă  , cam distinsa de ceilalți..in ochii ei verzi puteai vede ceva frumos, acel suflet care iti dădea un consimțământ de putere, curaj, sinceritate , si o dragoste nemaiîntîlnită......Fiind o fire mai retrasa , mi se părea interesantă....Pe lângă ea puteai auzi fel si fel de vorbe....dar uneori nu trebuie sa crezi cu urechile ce auzi, ci doar ceea ce vezi....si asa am făcut. Stiu ca prima zi, vine din concediu, pentru că lucra cu mine , i-am luat bluza de la costumul de lucru😋😋🤗 fără să îmi dau seama , ca era a dansei......🤣🤣🤦‍♀️.....dar in timp am cunoscut-o , si nu stiu , parca ceva atrăgea prietenia noastră...Suntem cele mai bune prietene, ba sa zic surori......Un om cu o valoare sufletească mare , cu un atuu puternic, cu un glas hotărâtor, si ochi magici😍(verzi)....Ar trebui să fim măcar un pic sceptici în privința primei impresii pe care ne-o facem despre cineva. Să n-o luăm de bună. Și e greu, pentru că mulți oameni presupun că primele impresii pe care și le fac sunt corecte, că știu să discearnă oamenii buni de cei nașpa, dar dovezile sugerează că nu e cazul. Și că au multe prejudecăți. Există dovezi că tindem să ne placă fețele care ne sunt familiare, care ne par tipice. Dar tipic depinde de zona din care vii. Masculinitatea și feminitatea afectează și ele primele impresii, deci trebuie să fii conștient de stereotipurile de gen....

Drogurile

Deși, nu era o cale prea multă de la a consuma droguri, am inceput a le vinde pe sub mână...fara vreo remușcare, împreună "cu asa zișii prieteni " începusem o "mica afacere".Totul era până la nevoi......Intrasem in acest anturaj, dar ceva in mintea mea,ma mustra.....Oare eu tocmai , copilul cel mai cuminte din familie sa faca aceste lucruri...Pentru mine mi se părea prea bine , până la un moment dat.....Am avut un vis precum eram in spatele gratiilor   văzându-mi fratii plângând.....M am trezit cu lacrimile in ochi conștientizând cum.altfel stau lucrurile....Nu a trecut mult timp, prietenii nu mă.mai iubeau, nu ma mai.apreciau, decat daca făceam parte din acțiunile lor .......Am fugit la București lăsând totul în urma,ca si cum nu s ar fi intamplat nimic....Ca un om desculț de orice resentiment , luând pământul la picioare , m am așezat încetul cu încetul,  cu mintea limpede la o casa cu chirie....Am cunoscut oameni minunați,  susținută din toate punctele de vedere......Dar nu a durat mult....Am cazut într-o depresie inumană...M am trezit in mijlocul centrului București cu o sticlă de băutură in mana planagandu-mi soartă care este si va avea să  fie.....Probabil vroiam sa ma omor, nu mai tin minte.A doua zi m am trezit pe un pat de spital , cu un doctor lângă mine.......Nu mai eram sigura pe mine ce ce făcusem , stiu doar acele 2 palme care mi s au dat , acele vorbe ale medicului , pentru a ma readuce cu picioarele pe pământ.....Uneori, in viața întâlnești oameni care iti schimba pur si simplu viața ..Revin in viața ta cu un motiv , sau chiar Dumnezeu ii trimite .....Ma m angajat ca ospătar intr un restaurant.Lumea străină,  eu ma simteam o străină printre străini,  nu am mai rezistat, si am decis să iau pământul inca o data la picioare.....Am plecat in Germania sperând la ce este mai bine pentru mine si ai mei....Aici am cunoscut suflete de oameni mai răi si altii foarte buni....

Oameni!

Fiecare om pe care il întâlnim in viața noastră, este unul dintre cei ce pot avea un rol, din care noi să învățăm ceva, putem obtine cresterea si dezvoltarea noastră, in maturizarea noastra emoțională. Ar fi bine ca niciodată, nici de o parte, nici de cealaltă , nimeni să nu se simtă, sau să se  creadă superior . Ar fi bine să intelegem, că fiecare om are menirea lui in această lume mare, dar atât de mica, uneori. De ce totuși mică? Pentru că suntem conștienți de locul imens ocupat de omenire sub soare, dar cu toate acestea oamenilor, unora desigur, li se pare tot timpul, că nu pot avea loc de ceilalți. Dacă vom accepta ca nimeni nu este in locul nimănui, că fiecare își primește propriul rol pe care si-l joacă până la" căderea cortinei", vom putea sa ne traim viața frumos, iar rolul vieții, interpretarea lui, defapt, ar vorbi semenilor noștri despre noi, fără să fim intr-o continuă luptă de a demonstra celorlalți , ceva. Nu. Să învățăm odată pentru totdeauna, că viata este a noastră, că noi trebuie să o apreciem si s-o traim pentru noi, că nu trebuie sa demonstram nimic, nimănui . Chinuindu-ne să demonstrăm, să fim in competiție, să obtinem aprecieri de la ceilalți, uitam defapt să gustam si sa ne bucuram de ziua de azi. Doar azi este certitudine. Am putea să ne bucuram de ceea ce suntem și de ceea ce ne-a fost dat, de ceea ce am obținut fără să privim cu "jind" la celalalt. Așadar, dragii mei, acceptați-vă rolul pe scena vieții si jucați-l magistral astfel incat să primiți zâmbete și aplauze! 

Lucrurile pentru care ne intalnim !!!!

 În viata de zi cu zi, intalnim atât întâmplări, cat si oameni mai puțini bune sau buni.....In contextul meu am intalnit mai multe întâmplări, dar oameni mai puțin buni.....Viata mea, începe la o varsta destul de frageda.Nascuta într-o familie cu 4 fratii si ambii părinți....Nu prea m am bucurat, destul de copilărie, deoarece Dumnezeu a vrut să o pierdem pe mama (la vârsta de 18 ani). Deși, a fost foarte greu, am păstrat atat credinta cat si karmul pozitiv pentru a depăși obstacolele ce veneau aproape zi de zi. Sora mea geamana si-a luat viata in mâini, iar fratele meu mai mare cu un an a plecat de lângă mine ......Desi durerea era atat de mare, încât aveam senzația că pământul s a răsturnat în capul meu, am continuat să zâmbesc pentru fratiorii mei mai mici 2 (13,inclusiv 15). M am hotărât să mă angajez , sa ma pot întreține atât pentru fratiorii mei cat si pentru mine. Tatăl la un moment dat dăduse în patima alcoolului, il înțelegeam destul de bine (din cauza pierderii). Aveam certuri cu el in fiecare zi, in fiecare miez al nopții,  alcoolul lucra in mintea lui.Unerori scotea cuvinte pe gură,  pentru care ma lăsau mască.  Sunt multe povesti de spus , dar in mare parte viata aceasta iti asterne o soartă,  te ademene in bratele ei, te încearcă,  iti pune totul în față astfel încât să.o întreci tu pe ea, nu ea pe tine. Am avut mai puțini prieteni, care nu ma.susutineau ,  ba chiar ma mult daramau , profitând de stările mele de.zi cu zi, astfel încât ajunsesem sa consum alcool....nu mai era mult  și mai luam si ajungeam sa ma droghez.......