Totdeauna am incercat sa inteleg TOTUL SAU NIMIC , asa cum este , si nu am incercat sa schimb niciodata nimic , pentru ca tot ce se intampla , se intampla cu un scop, cu un motiv neprecizat, dar eu nu am dreptul sa schimb nimic si uneori simt ca este mai bine.
Viata este un joc imprevizibil, stii doar ca astepti sa vezi ce se mai intampla, si totusi nu poti face nimic in privinta asta, te simti atat de neputincios in fata ei. Multe dintre lucrurile pe care le fac , nu le mai gasesc rostul si totusi continua . Imi este frica sa ma despart de ele, sa renunt pur si smplu, desi, stiu foarte bine ca de multe ori ma indrept spre NICAIERI.
Am incercat de atatea ori sa imi pun in oridine viata, in ganduri , dar si in sentimente fara rost. Am ajuns sa constientizez ca nu am realizat nimic , ma uit in oglinda , ma uit in urma si nu vad nimic , e gol.......si ma doare foarte tare.
Nu vreau mai mult , decat sa pot cunoaste fericirea......Uneori imi urasc starea de acum, sa stau in fata calculatorului , sa nu fac nimic, si sa izbucneasca un plans , pana cand inima imi sare din piept si fuge din loc.
A si fi vrut sa existe acel sentiment, acel cineva de care sa ma iubeasca, de care sa iubesc , imi doream ca fericirea sa sune fara falsitate, iar acum l am rostit plina de egoism , si am vazut ca viata este exact, cum era in momentul acela. E greu sa vezi, cum totul se naruie , ca nimic nu mai conteaza, nu ma mai bucura nimic, iar zilele trec pe langa mine fara sa le observ si fara sa imi pese.......
Ne despart multe.......viata, distanta, amintirile, oamenii , uneori poate si destinul, dar daca as privi dincolo de fereastra camerei mele, m as zari, pentru ca sunt totul, eu sunt departarea, eu sunt apusul si rasaritul,
eu sunt totul si, .totusi........NIMIC.
